sâmbătă, 13 august 2011

Roger Waters - The Wall - Paris 2011 - Impresii de la concert

N-am fost la Paris sa vad turnul, am fost sa vad zidul! Bineinteles ca m-am bucurat din plin si de oras si de vacanata dar asta a fost motivul principal al calatoriei.

Aaa.. doua cuvinte despre parizieni: mereu am auzit ca sunt ingamfati ca nu vorbesc engleza din orgoliu, ca sunt nationalisti etc. Impresia generala pe care mi-am facut-o despre ei intr-o saptamana cat am stat acolo este ca sunt foarte sociabili, amabili, foarte fancy, extravaganti, inteligenti si nu vrobesc engleza pentru ca le place foarte mult limba lor. Exagereaza culturalizand aproape orice, dar sunt foarte deschisi.

OK. In adolescenta acum vreun deceniu jumatate am ascultat The Wall-ul pentru prima data la recomandarea lui Sorin si albumul asta m-a cucerit pe loc. Si acum imi suna la fel de genial ca si atunci. Mereu mi s-a parut ceva extraordinar de familiar in linile melodice. Mi se pare ca este unul din cele mai bune albume scrise vreodata. Bineinteles cand am vazut filmul la video pe vremea aia am ramas masca, construiam si reinterpretam gesturi, scenarii, simboluri din film. De-a lungul timpului a devenit un adevarat ritual sa vad filmul asta la fiecare cativa ani mereu sub influenta alcoolului dar mai ales sub influenta vicioasa a muzicii. Da … buna asta, muzica e un viciu!

Cand am aflat anul trecut ca Waters va face un turneu care se numeste The Wall Live m-am hotarat instant sa merg. Asa ceva se prinde o data la o suta de ani! Cine era mai potrivit sa cante povestea zidului (sau mai bine spus sa-si spuna povestea zidului), decat insusi Domnul Roger Waters. David Gilmour nu l-a insotit in turneu, dar a participat cu el la un concert din Londra. Am mai tras cu ochiul ici colo pe youtube cand a inceput turneul, dar nu mai mult de cateva zeci de secunde, pentru ca nu vroiam sa stiu dinainte tot ceea ce se intampla. Ma luau toti fiorii numai cand vedeam putin din show si ma gandeam ce ma asteapta. Prin media era descris si considerat cel mai important show din istoria rock-ului in care se folosesc efecte speciale de ultima tehnologie si in care desfasurarea de forte este coplesitoare. Ma intreb, cum o chestie atat de personala a lui Waters a devenit inca de la inceput ceva atat de mare si atat de comercial? Prin urmare biletul nu a fost deloc ieftin, de la 60 de euro la cateva sute chiar pana la peste o mie de euro, unele site-uri scotand bilete la licitatie si speculand cat se poate de mult diferite locuri si pozitii pe stadioane mergand pana la preturi ridicole. Dar cum as fi putut vedea acest show de pe scaun? Si de unde l-as fi putut vedea cel mai bine decat de pe gazon alaturi de cea mai infalcarata galerie… Si cum cele mai ieftine si cele mai multe bilete se vindeau pe gazon, fara locuri si privilegii costisitoare si inexistente, direct in fata scenei in picioare, cea mai buna pozitie pe care o poti avea la un concert, normal ca la gazon am si luat. Asa ca in vreme ce sute de site-uri speculau si licitau cat mai sus bilete ca la bursa, pe site-ul oficial se gaseau cele mai ieftine bilete… cele mai convenabile fiind in cel mai bun loc, pe gazon in fata scenei.

Offtopic vreau sa atrag atentia asupra site-urilor firmei euroteam care apar peste tot pe net si care a vandut bilete la pret triplu si care in nenumarate cazuri nu au fost livrate niciodata. Niste prieteni au platit biletele si au mers pana la Praga, fiind amanati pana in ultima clipa. Nemaiprimind biletul, au fost nevoiti sa cumpere de la speculantii de la intrare. Din review-urile de pe net citesc ca firma asta da tone de tepe prin toata Europa si totusi continua sa functioneze.

Asa ca, cea mai buna si sigura varianta ramane intotdeauna site-ul oficial de unde am imprimat pe loc biletele cu care am intrat fara nicio problema. Am ales Parisul pentru ca era cea mai ieftina varianta cu bilete de avion low cost la momentul respectiv si pentru ca este un oras in care mereu am vrut sa ajung avand mai multe obiective precise. Impreuna cu prietena mea si cu inca un prieten am avut o vacanta aproape perfecta dominata de ‘concertul vietii’ … concert de povestit nepotilor.

Am localizat stadionul Bercy si ne-am luat un avans de mai multe ore sa savuram atmosfera evenimentului. Dupa ce ne-am umplut ghiozdanele de steaguri si tricouri la preturi specifice unui eveniment, in fond, comercial, am fost nevoiti sa consumam din berea de 4,5 euro (pret mediu pentru localurile din Paris), produs pe care in toata vacanta am cheltuit aproape jumatate din proviziile financiare costandu-ne mai mult decat mancarea.

Asteptarea a fost interesanta povestind si socializand cu oameni veniti din diverse colturi ale lumii pentru acest eveniment. Am ascultat un playlist interesant dominat de piese Bob Dylan aplaudate de public si culminand cu imnul international al anarhistilor, Imagine, fredonat in cor de aproape toata audienta. Pe scena mai multi oameni aranjau si pregateau discret instrumentele printre care sunt sigur ca am distins si silueta lui Waters, iar in mijlocul scenei in fata era infipt de paza un manechin din brigada ciocanelor. In dreapta si stanga scenei apareau mai multe straturi de caramizi imense care conturau zidul.

Si in sfarsit incepe show-ul. Se sting luminile, toata lumea tace si se uita spre scena. Ritualul zidului incepe. Pe scena intra 2 soldati din armata ciocanelor care tin ca ostatic papusa Pink condamnata in maini. Semana foarte bine cu papusa desenata din The Trial. Se recita sentinta lui Spartacus. Papusa ridica capul si confirma: I’m Spartacus, urmata de o alte exclamatie I’m Spartacus, si de alta, si de alta, iar in scurt timp toata multimea, tot publicul incepe sa strige I’m Spartacus! I’m Spartacus! Papusa este aruncata pe scena de cei 2 soldati si se aud acordurile din Outside the Wall. Deodata scena se aprinde, intra puternic piesa de deschidere In the Flash, explozii, soldati cu steaguri, solemnitate, totul e rosu iar semnul ciocanelor incrucisate apare imens si survoleaza impunator scena. Domnul Roger Waters apare si saluta publicul care urla intens si incepe sa-si cante discursul … So ya, thought ya, might like … to go to the show … piesa geniala de deschidere a albumului si show-ului in care se va canta povestea construirii zidului. La sfarsit rafale de artificii, piesa este ovationata puternic si showul poate incepe. Sunetul? Impecabil. Efectele? O adevarata tehnologie.

The Thin Ice. Intr-un cerc imens apar date si poze ale unor persoane care au murit in mai multe razboaie.. al doilea razboi mondial, razboiul din Iraq sau la 11 septembrie, iar spre sfarsitul piesei se deruleaza liste intregi care nu se mai termina. Probabil pe undeva or fi aparut si datele tatalui lui Waters dar ulterior am inteles ca fanii au trimis nenumarate fotografii si date ale celor pe care i-au pierdut in razboaie, civili sau soldati. Apoi pe fiecare caramida apar proiectate nenumarate chipuri incepand deja Another Brick in the Wall Part I. Pe ecranul rotund si imens de pe scena sunt imagini sugestive cu copii care si-au pierdut tatii in timpul razboaielor.

De la inceputul show-ului regulat mai este adugata cate o caramida, si inca una, si inca una … All in all it was just a brick in the wall … Se sting toate luminile, se aude celebrul elicopter si nu se vede decat reflectorul care se plimba si parca cauta sa identifice pe fiecare spectator din multime. Astept sa ajunga si la mine. You! Vocea recunoscuta ascutita si taioasa care mie imi trezeste nenumarate amintiri frustrante din copilarie si din scoala: Yes You! …. reflectorul se plimba, ajunge si la mine. Stand still laddy! Ma conformez. Da, The Happiest Days of our Lives. Undeva din intuneric apare memorabilul schoolmaster sub forma unei papusi imense cu fata de ciocan si care priveste si se misca amenintator. Sunt 4 momente in The Wall care mi se par geniale si imi plac cel mai mult. Primul este celebru Another Brick in the Wall Part 2. Pe scena apare un grup de copii care incep sa cante in corul antologic: We dont need no education! Diverse mesaje simbolice sunt proiectate pe ecran si zid: Ciocanele, Capitalism, iBelive, Trust Us … si unul foarte sugestiv care mi-a ramas in minte: Fear Builds Walls!

Momentul se termina si Waters saluta multimea: Bonsoir Paris! incearca sa spuna ceva in franceza dar nu prea ii iese asa ca intreaba.. is that french? Rasete. Anunta ca va folosi pentru urmatorul cantec, Mother, imagini de acum 30 de ani cand impreuna cu fostii camarazi din trupa au facut niste show-uri in Londra. Inarmat cu chitara, canta acustica Mother,in timp ce in spate pe ecran si pe pereti sunt proiectate aceste imagini. Caramizile sunt adugate incet, incet, zidul continua sa se contruiasca pe parcursul concertului incet, dar sigur fiind deja zidit pe o mare suprafata a scenei … mama’s gonna help build the wall. Mesajele curg pe zid printre care si… ‘Big Brother is Waching You’.

Goodbye Blue Sky. Zidul a devenit deja destul de solid. Cerul e proiectat pe el si arata destul de innorat. La fel ca animatia din film, avioanele impanzesc cerul si toata arena. Din avioane cad diverse simboluri rosii: cruci, secera si ciocanul, dolari si alte simbolori nationaliste, corporatiste si religioase, acestea din urma aducand nenumarate constroverse de-a lungul timpului, multi interpretand gresit steaua lui David aruncata din avion ca avand semnificatii antisemite. Waters a raspuns ca e doar o critica adusa politicii Israelului fara a fi antisemit.. cica e ca si cum daca ai critica politica Statelor Unite ai fi anticrestin. Si in media nu se mai termina controversele. Caramizi sunt adugate mereu si zidul creste. Ideea ramane aceasi: este un cantec anti-razboi, eroii sunt o moneda de schimb pentru interese finaciare, religioase si nationaliste. La urma urmei, granitele sunt ziduri. Nu degeaba au cantat The Wall-ul la darmarea zidului Berlinului in ’90.

Emty Spaces. Toata lumea urmareste proiectia din film dintre cele 2 flori care isi joaca imperecherea si se transforma in monstrii devorandu-se reciproc. Zidul ocupa deja aproape toata scena facand ca proiectiile cu animatiile infernale si violente din film sa fie cu atat mai mari si spectaculoase… Young Lust e dominata de proiectii noi si erotice care nu fac parte din film si zidul trece deja de capul lui Waters lasand 2 gauri prin care se mai pot vedea totusi membrii formatiei. Urmeaza scena dramatica din film si de pe album cand personajul Pink devenit rock starul Dl Floyd o cauta pe Dna Floyd la telefon si altcineva ii inschide constant telefonul. Este scena dezamagirii si tradarii absolute. De aici incepe nebunia personajului si al doilea moment genial al albumului … One of my Turns. Secventele derulate la inceputul piesei sunt noi dar pe acelasi scenariu din film… cand piesa incepe formatia canta in spatele zidului iar Waters in fata lui acesta crescand incontinuu. Ma asteptam ca la piesa asta Waters sa se agite fizic foarte mult, sa sparga, sa gesticuleze si sa existe o violenta vizuala iesita din comun cu nenumarate proiectii, insa il vedem doar pe Waters cantand in fata unui zid neexpresiv fata de ceea ce a fost pana acum. La aproape 70 de ani furia lui ramane doar una muzicala la One of My Turns. Don’t Leave me Now este la fel de zguduitoare incat orice alte proiectii nu mai sunt necesare. La finalul piesei, insa femeia atragatoare si erotica de dinainte se inalta pe scena si se transforma intr-un monstru gigant intr-o papusa imensa cat zidul de mare care domina scena inspaimantator. Papusa isi joaca rolul infiorator la fel ca profesorul.

La sfarsit pe zid se deruleaza aleator ceva stiri tv iar ecranul gigant este brusc crapat de 3 lovituri cu care incepe Another Brick in the Wall Part 3. Zidul este construit pana sus si mai sunt 2 gauri prin care se mai vede formatia care acum canta in spatele zidului. Arta vizuala este excelenta iar efectele au o performanta fantastica … astfel ca, la un moment dat sunt simulate mai multe gauri in zid incat nu mai stii care sunt reale si care nu. La final toate caramizile zboara si zidul apare terminat pana sus. Undeva la mijloc mai lipseste insa o singura caramida. Prin gaura e proiectata o lumina iar acolo apare Waters si canta Goodbye Cruel World. La final in spiritul cantecului dupa ultimul goodbye se pune si ultima caramida … good bye, good bye, good bye! Zidul e gata, sta imens si nemilos in fata noastra, intre public si scena. S-a terminat prima parte din The Wall. Intermision.

Stiam de la altii ca pauza dureaza 20 de minute iar pentru mine a fost un calcul continuu. Aveam gura uscata de la caldura si atata tipat si cantat iar buda ma chema inca dinainte de show dar nu puteam risca sa pierd vreo secunda. Asa ca m-am indreptat cu ochii pe ceas spre buda, pregatit sa ma intorc daca asteptarea era prea lunga. Am dat peste o coada destul de mare dar care care parea ca se misca destul de bine. Cat am stat la coada nu am vazut pe nimeni bagandu-se in fata. Totul a durat un sfert de ora si inca 5 minute aprovizionarea cu bere astfel ca am ajuns la loc fix cand se stingeau luminile.

Incepe a doua parte a concertului. Hey you se canta de partea cealalta a zidului astfel ca sentimentul zidului este foarte puternic iar pe scena vedem oricum doar zidul solid, inalt, impenetrabil … Piesa o fredonam cu totii.

Roger Waters The Wall

La sfarsit toate luminile se sting si reapare reflectorul cu lumina puternica care se plimba prin multime. Is There Anybody Out There? Tipetele psihedelice intaresc atmosfera. Is There Anybody Out There? Waters apare in fata zidului si incepe Comfortably Numb iar Robbie Wyckoff si Dave Kilminster deasupra zidului facand duetul de voce si chitara in locul lui Gilmour. Toata arena canta odata cu ei fiecare vers.. aaaaaaa … I become …. Comfortably Numb (pentru mine cel de-al treilea moment genial din album) iar la rifurile de chitara de la sfarsit pe zid se vad niste animatii interesante, timp in care formatia lui Waters se instaleaza cu instrumentele in fata zidului. Urmeaza Show Must Go On, unde efectele de pe zid iau forma unor coloane de caramida. Intre coloane coboara steagul ciocanelor iar Waters isi reia discursul cantat din In The Flash. Toata lumea din jurul meu inclusiv eu incrucisam mainile sub forma simbolului ciocanelor spre scena ca si cum ne-am fi predat mainile legate catre acest simbol pe tot parcursul piesei. In timpul asta desupra noastra este eliberat un porc gonflabil care incepe sa survoleze multimea avand pe el puse la un loc toate insemnele de propaganda internationala aruncate mai devreme din avion la Goodbye Ble Sky. La sfarsit descarca semnificativ o mitraliera spre public. Apoi intreaba: Is anyone here who is paranoid? This is for all the weak people in the audience! is called Run Like Hell. Piesa e animata puternic de mesaje insotite de desene care se defasoara pe zid: iLead e asociat cu porcii, iProtect cu cainii, iFallow cu oile, iPay cu mormintele, iProfit din nou cu porcii, iBelive cu George Bush, iPaint cu Hitler si tot asa. Urmeaza geniala Waiting For The Worms unde viermii si marsul ciocanelor defileaza pe zid iar Waters striga la portavoce venirea viermilor.

Hammers

Stop! Papusa Pink apare sus pe zid asteptand pierduta sa inceapa procesul, dupa mine cel mai genial moment din album … The Trial! Waters canta in fata zidului iar pe zid se desfasoara gigantic scenele din film cu multe elemente noi si reanimate. Profesorul, sotia, mama, judecatorul, sentinta finala … Tear down the wall! Stim ca era si un cor in spatele zidului dar cu totii scandam si strigam cu pumnii in aer Tear down the wall! Tear down the wall! ca nu se mai facea diferenta … momente in care pe zid se reamintesc repede si succesiv mai multe scene trecute … Tear down the wall! si da momentul culminant se apropie … in cateva explozii zidul din fata noastra se prabuseste la propriu in aplauzele prelungite ale publicului.

Aici stim ca momentul culminant a trecut si este aplaudat intreg spectacolul. Trupa reapare in final in frunte cu personajul principal reintra in scena si sa cante piesa epilog Outside The Wall la o varietate de instrumente traditionale. Ca niste manifeste, o multime de simboluri rosii de confetti cad spre noi creand un efect placut … prind si eu cateva sa le pastrez … Domnul Roger Waters multumeste si iese cu trupa in aplauze infinite. Bisurile nu au ce cauta aici. Asa ceva este unic, ma gandeam initial daca nu vreau sa vad chiar de mai multe ori The Wall-ul … dar cred ca e bine ca asa ceva sa ramana unic.

Ce sa spun … desi nu mai fumez de ani buni m-am intins pe iarba la iesirea din arena si mi-am aprins o tigara. Probabil ca si mine multi s-au regasit in versurile si temele albumului, in ideile anarhiste, antirazboi, frustrarile, nebunia si dramatismul acestei capodopere rock. Un oarecare, ma saluta prieteneste desi nu ne cunosteam si ne uitam atat de familiar unu la altul. Imi spune We can die now! Ideed.

M-am simtit renascut. Am vazut spectacolul vietii. The Wall!

Sursa: http://www.treibetivi.net/2011/07/24/zidul-lui-roger-waters/



vineri, 1 iulie 2011

Un interviu cu Sandy Deac, solist și instrumentist al formației Speak Floyd

Mai jos, puteți citi un scurt interviu cu Sandy Deac, solist și instrumentist al formației Speak Floyd:

FlipFlop: Pentru început, spuneți-mi vă rog câteva date generale despre formația Speak Floyd. Când și cum s-a înființat?

Sandy Deac: Noi am făcut formația asta anul trecut, deci în 2010, în ianuarie, și a avut foarte multe schimbări de componență până am găsit-o pe aceasta, care e o componență care merge înainte și care face ca trupa să supraviețuiască. Și iată, după șase luni de zile, anul trecut, după ce am făcut repetiții, am făcut primul spectacol.

FlipFlop: De ce v-ați înființat atunci și de ce tocmai la Cluj?

Sandy Deac: Pentru că atunci am ajuns la maturitatea necesară să pornim acest proiect, care, repet, nu este ușor de făcut. Noi fiecare suntem în alte proiecte, în alte trupe, iar acesta este un side project și ne propunem să devină un proiect principal. Pentru că este un side project e destul de greu de adunat lume ca să vină la repetiții în fiecare săptămână și facem niște eforturi colosale ca să ajungem pentru a putea repeta.

FlipFlop: De ce Pink Floyd?

Sandy Deac: Pentru că suntem toți fani foarte mari de Pink Floyd. Dacă ar fi să fie după noi, să mergem într-un club, să ascultăm ceva muzică, asta am vrea să ascultăm.

FlipFlop: Ce ați realizat în această perioadă, de când v-ați înființat?

Sandy Deac: De ordin practic vorbind, nu am realizat foarte multe, decât faptul că am pus la punct un program foarte, foarte dificil și care cere foarte multă muncă. Din exterior pare că nu e mare lucru, dar… e, e mult, e mult de muncă și repetăm foarte, foarte mult.

FlipFlop: Îmi vine greu să cred că un cunoscător al muzicii Pink Floyd poate vedea ceea ce voi faceți ca fiind puțin sau ușor…

Sandy Deac: Eu ce să vă spun? Acest proiect a fost un pas foarte greu și ne-am propus să facem treaba asta pentru că suntem foarte mari fani. Sigur că era mai simplu să facem un tribute-band de Boney M, dar nu suntem fani nici de Boney M, iar asta ne-am dorit noi să facem. Ne-am înhămat la un drum mai greu puțin.

FlipFlop: Cum v-a primit publicul în acest un an de când existați ca și Speak Floyd?

Sandy Deac: Păi, cum ați văzut în seara asta, așa a fost peste tot, cam așa fost… Oamenii sunt doritori să asculte Pink Floyd și este foarte interesant că un public foarte tânăr ascultă muzica asta.

FlipFlop: Prezența lui Berti Barbera în formație va fi permanentă?

Sandy Deac: Nu știu ce să vă spun acuma, e o întrebare dificilă pentru că noi avem un alt vocalist, David Bryan, care este la formația HotelFM de la Eurovision, și care are un program foarte încărcat. Am găsit în Berti un foarte mare pasionat de Pink Floyd, care ne ajută să mergem mai departe. Este o întrebare la care nu vă pot da un răspuns foarte ferm acum… probabil că da!

FlipFlop: Vorbiți-mi, vă rog, despre show-ul concertelor Speak Floyd. Proiecțiile vă aparțin? L-ați făcut special pentru concerte?

Sandy Deac: Proiecția este originală, este concepută de artistul clujean Călin Chiorean și e foarte bine că nu am luat nimic de la Pink Floyd, nu am luat nimic din vizualul lor. Mă rog, spectacolul este mult mai mare, dar acesta fiind un loc destul de mic, ne-a fost destul de greu să ne desfășurăm. Așa că am făcut un fel de variantă restrânsă.

FlipFlop: Ați văzut vreun concert Pink Floyd live?

Sandy Deac: Pink Floyd live nu am văzut, dar am văzut foarte multe de Roger Waters, chiar de două zile am văzut un concert cu The Wall. Și este ceva incomensurabil. Mulți mi-au spus că „bă, nu te du’ acolo că te deprimi!” – nu-i adevărat. Este un motiv să mergem mult în față.

FlipFlop: De ce limitați durata concertelor la doar o oră și patruzeci și cinci de minute? Pink Floyd se cere mult explorat.

Sandy Deac: Așa este, într-adevăr! Având în vedere că trupă noastră este singurul Pink Floyd tribute-band din România în acest moment, lumea vrea să asculte hiturile importante ale trupei, ne-am propus să intrăm cu un program basic. Noi avem foarte multe piese în pregătire în acest moment, piese foarte grele de pe alte albume, care vor fi cântate la momentul în care ele vor suna așa cum trebuie. Acum intrăm cu un program mai simplu, clasic, după care vom intra cu programe pe teme. Încă nu-i momentul, o sa fie mai încolo.

FlipFlop: Să înțeleg că aveți planuri mari de viitor?

Sandy Deac: Da, avem foarte mari planuri. În niciun caz nu o să scoatem albume pentru că nu avem cum, în niciun caz, să facem videoclipuri… suntem o trupă de live – asta e tot ceea ce facem!

Text și interviu realizate de: Ioana Tăut - Foto: Radu Boțoiu - Sursa: http://flipflop.ro/home/2011/04/02/speak-floyd-–-cea-mai-buna-non-gluma-de-1-aprilie/

sâmbătă, 25 iunie 2011

Open letter to Mr.Roger Waters - from Romania


Dear Mr. Waters

I’m a Romanian listener of your music, that I appreciate very much and which I think is maybe the best music that was made in our time.

Once, in times of communism, when I was just a teenager, I d’ont have access to your music, because they, our leaders communists thought your music to be forbidden , they considered your music as dangerous for the people, because they desire freedom stirred. In those hard times, young people make big sacrifices to listen your music, (so that listening to your music on the Radio Free Europe), because we, youg Romanian people considered your music a form of escape from the communist camp and did everything possible to have access to music beyond the wall, which they feared so much communists

Times have changed and here again we in Romania, we can not enjoy your music in concert, and do not understand why? Maybe it’s all our fault, I do not know what to say ... Or who knows, maybe blame those who led us, finally, no longer matter, the essential is that we, the youth of thirty or forty years ago, again we do not have access to your live music.

You played in almost all countries around Romania ... Closest to us was your concert in Budapest ... I cried when I could not come to your concert ... And I am sure that my three children have complained for the same reason, even if they told me that ... My children have grown and formed the character with your music.

Please excuse me if you consider my statements too hard, but it seems unfair that again and again, we, humans in this part of the world poor and sad, do not have the opportunity to see you and to listen your music live, in our country. I know that in our country we have a concert hall to meet the necessary conditions for a concert like yours, but if you will ever want to sing in a stadium, I want to inform you that in the shortest time in Romania, in Bucharest, will build a new and very modern stadium, which maybe will be good for you to hold a big, big concert, to the delight of thousands and thousands of people waiting on you thirty years to sing them as only you know to play music.

So, dear Mr. Waters, please to think well to these wonderful people in romania you expect and want you in their country, to sing them, and you make it sing, cry and laugh with you, dear friend ... Be sure you make many people happy if you come, make sure you have received that no one else, make sure that your career will be crowned with great success, if you come into the country which has suffered perhaps more from following the communist time and still suffer.

Romanian listeners of your music, waiting for you here in Romania to demolish the wall that once again separated us for so long times, the wall that separates us even today, since we do not yet have the freedom to enjoy your music and your presence in our country.

Please come to us, and please sing us, please make us to be happy with you and please come to us and be happy together whith us, dear friend ... I hope God give you good health and able to work to fulfill all your plans, and hope that God give you good thought, to come to us to sing as you know most well, for yours Romanians fans.

With love,
Doru Nastase, Romania!

miercuri, 15 iunie 2011

Roger Waters Live - O2 Arena, London, UK

De pe un blog gasit intamplator pe net, un articol care mi-a placut, pe care il postez si eu aici, cu citarea sursei si cu multumiri pentru autorul articolului

Il mai vazusem pe roger waters in concert, in 2007, la budapesta, insa am fost usor dezamagit: trupa cu care canta reproducea aproape nota cu nota solo-urile din celebrele piese pink floyd. fara geniul lui gilmour, wright si mason, desigur. concertul de la londra din acest an a fost special. waters a recreat “the wall“. fara maretia inegalabila a concertului de la berlin din 21 iulie 1990, insa cu logistica si efectele video ale secolului XXI. cele trei concerte de pe O2 arena (suplimentate cu inca doua, datorita cererii imense de bilete) au fost inregistrate si filmate pentru viitorul DVD al turneului.
O2 arena din Londra este coplesitoare. cat un stadion (23.000 de locuri), cu o instalatie de lumini formidabila si cu un sound system impecabil, locul ideal pentru “the wall“. accesul se face civilizat, fara imbulzeala, poti cumpara mancare sau bautura la tot pasul, doar ca – la fel ca in toata anglia – nu se fumeaza nicaieri. am intalnit fani pink floyd veniti din toata europa si – din imensitatea aia de sala – exact in spatele meu s-au nimerit patru romani care n-aveau habar de avertismentul organizatorilor de a nu folosi blitz-urile aparatelor foto in timpul concertului. n-am reusit sa inteleg la ce le-a folosit ca, oricum, pana la scena erau vreo 80 de metri. noroc ca nu i-au observat oamenii de ordine, care i-ar fi scos din sala.

inca de la primele note, pe scena a fost ridicat celebrul zid, pe care se proiectau apoi animatiile binecunoscute. doar de cateva ori au aparut imensele papusi cu aer cald (mama, profesorul, femeia), iar la “run like hell“, un porc imens a plutit deasupra spectatorilor.

toata sala astepta cu sufletul la gura “comfortably numb“. cu trei zile in urma, norocosii fani de la concertul de pe O2 arena au fost zdrobiti: alaturi de roger waters, la tobe a aparut nick mason, iar la chitara insusi david gilmour ! cu totii speram ca minunea sa se repete, dar – vorba lui mason – “enough is enough. we’re english, after all. we don’t do that hugging thing a lot.”

chiar si fara cei doi, show-ul “the wall” construit de roger waters merita toti banii (85 de lire sterline, un bilet intr-o zona decenta). pentru cei ca mine, care au crescut cu pink floyd si au trait cu imensul regret ca formatia s-a destramat inainte ca zidul care ne despartea de lumea civilizata sa cada, ca sa poata ajunge la un concert, este ultima ocazie de a-si implini un vis. chiar daca stim pe de rost fiecare acord din muzica formatiei, nimic nu se compara cu un concert adevarat.

organizarea concertului a fost impecabila pana la capat. intr-un sfert de ora, 23.000 de oameni au iesit din O2 arena si au plecat spre casa cu automobilele sau cu metroul, fara sa se calce in picioare, relaxati si fericiti.

Sursa: http://www.sorinbogdan.ro/2011/05/roger-waters-live-o2-arena-london-uk/comment-page-1/#comment-44101

sâmbătă, 21 mai 2011

Pink Floyd Concert in Romania 2012?

Saw a very odd story indeed today on a website called Business Reivew in which they say, “At a press conference announcing the Rock the City festival, D&D East Entertainment officials have stated that the legendary Pink Floyd might hold a concert in Romania, next year, according to website realitatea.net. The organizers are, however, currently negotiating with the band.”

I find that highly unlikely even in light of Nick Mason’s recent radio interview on BBC 6 Music in which he said he would like Pink Floyd to get back together and play a concert for a special occasion, much like Live 8.

Pink Floyd have not played in Romania before although Roger Waters has performed in Russia in the past a few times. I find it highly unlikely that they would play in Romania!

Anyway, what do I know! Please do leave a comment below to share your thoughts about this story and where you would ideally like to see Pink Floyd perform a concert in future! You never know what could happen!

http://www.neptunepinkfloyd.co.uk/blog/index.php/pink-floyd-concert-in-romania-2012