vineri, 1 iulie 2011

Un interviu cu Sandy Deac, solist și instrumentist al formației Speak Floyd

Mai jos, puteți citi un scurt interviu cu Sandy Deac, solist și instrumentist al formației Speak Floyd:

FlipFlop: Pentru început, spuneți-mi vă rog câteva date generale despre formația Speak Floyd. Când și cum s-a înființat?

Sandy Deac: Noi am făcut formația asta anul trecut, deci în 2010, în ianuarie, și a avut foarte multe schimbări de componență până am găsit-o pe aceasta, care e o componență care merge înainte și care face ca trupa să supraviețuiască. Și iată, după șase luni de zile, anul trecut, după ce am făcut repetiții, am făcut primul spectacol.

FlipFlop: De ce v-ați înființat atunci și de ce tocmai la Cluj?

Sandy Deac: Pentru că atunci am ajuns la maturitatea necesară să pornim acest proiect, care, repet, nu este ușor de făcut. Noi fiecare suntem în alte proiecte, în alte trupe, iar acesta este un side project și ne propunem să devină un proiect principal. Pentru că este un side project e destul de greu de adunat lume ca să vină la repetiții în fiecare săptămână și facem niște eforturi colosale ca să ajungem pentru a putea repeta.

FlipFlop: De ce Pink Floyd?

Sandy Deac: Pentru că suntem toți fani foarte mari de Pink Floyd. Dacă ar fi să fie după noi, să mergem într-un club, să ascultăm ceva muzică, asta am vrea să ascultăm.

FlipFlop: Ce ați realizat în această perioadă, de când v-ați înființat?

Sandy Deac: De ordin practic vorbind, nu am realizat foarte multe, decât faptul că am pus la punct un program foarte, foarte dificil și care cere foarte multă muncă. Din exterior pare că nu e mare lucru, dar… e, e mult, e mult de muncă și repetăm foarte, foarte mult.

FlipFlop: Îmi vine greu să cred că un cunoscător al muzicii Pink Floyd poate vedea ceea ce voi faceți ca fiind puțin sau ușor…

Sandy Deac: Eu ce să vă spun? Acest proiect a fost un pas foarte greu și ne-am propus să facem treaba asta pentru că suntem foarte mari fani. Sigur că era mai simplu să facem un tribute-band de Boney M, dar nu suntem fani nici de Boney M, iar asta ne-am dorit noi să facem. Ne-am înhămat la un drum mai greu puțin.

FlipFlop: Cum v-a primit publicul în acest un an de când existați ca și Speak Floyd?

Sandy Deac: Păi, cum ați văzut în seara asta, așa a fost peste tot, cam așa fost… Oamenii sunt doritori să asculte Pink Floyd și este foarte interesant că un public foarte tânăr ascultă muzica asta.

FlipFlop: Prezența lui Berti Barbera în formație va fi permanentă?

Sandy Deac: Nu știu ce să vă spun acuma, e o întrebare dificilă pentru că noi avem un alt vocalist, David Bryan, care este la formația HotelFM de la Eurovision, și care are un program foarte încărcat. Am găsit în Berti un foarte mare pasionat de Pink Floyd, care ne ajută să mergem mai departe. Este o întrebare la care nu vă pot da un răspuns foarte ferm acum… probabil că da!

FlipFlop: Vorbiți-mi, vă rog, despre show-ul concertelor Speak Floyd. Proiecțiile vă aparțin? L-ați făcut special pentru concerte?

Sandy Deac: Proiecția este originală, este concepută de artistul clujean Călin Chiorean și e foarte bine că nu am luat nimic de la Pink Floyd, nu am luat nimic din vizualul lor. Mă rog, spectacolul este mult mai mare, dar acesta fiind un loc destul de mic, ne-a fost destul de greu să ne desfășurăm. Așa că am făcut un fel de variantă restrânsă.

FlipFlop: Ați văzut vreun concert Pink Floyd live?

Sandy Deac: Pink Floyd live nu am văzut, dar am văzut foarte multe de Roger Waters, chiar de două zile am văzut un concert cu The Wall. Și este ceva incomensurabil. Mulți mi-au spus că „bă, nu te du’ acolo că te deprimi!” – nu-i adevărat. Este un motiv să mergem mult în față.

FlipFlop: De ce limitați durata concertelor la doar o oră și patruzeci și cinci de minute? Pink Floyd se cere mult explorat.

Sandy Deac: Așa este, într-adevăr! Având în vedere că trupă noastră este singurul Pink Floyd tribute-band din România în acest moment, lumea vrea să asculte hiturile importante ale trupei, ne-am propus să intrăm cu un program basic. Noi avem foarte multe piese în pregătire în acest moment, piese foarte grele de pe alte albume, care vor fi cântate la momentul în care ele vor suna așa cum trebuie. Acum intrăm cu un program mai simplu, clasic, după care vom intra cu programe pe teme. Încă nu-i momentul, o sa fie mai încolo.

FlipFlop: Să înțeleg că aveți planuri mari de viitor?

Sandy Deac: Da, avem foarte mari planuri. În niciun caz nu o să scoatem albume pentru că nu avem cum, în niciun caz, să facem videoclipuri… suntem o trupă de live – asta e tot ceea ce facem!

Text și interviu realizate de: Ioana Tăut - Foto: Radu Boțoiu - Sursa: http://flipflop.ro/home/2011/04/02/speak-floyd-–-cea-mai-buna-non-gluma-de-1-aprilie/