marți, 3 iunie 2008

Wish you were here

Pink Floyd sometimes confused musical virtuosity and melodrama with emotion. The restrained title track of Wish You Were Here, however, remains one of their most affecting songs -- and the closest the band ever came to country music. The instrumentation suggests Nashville: slide guitar, gentle honky-tonk piano, even some fiddle. And Roger Waters' lonely lyrics -- "We're just two lost souls swimming in a fishbowl" -- would sound natural coming out of the mouth of, say, Willie Nelson. As is, sung by guitarist David Gilmour, they're heartbreaking.

Most of the rest of the album stays on that sorrowful human scale; all four of its songs are at least tangentially about Pink Floyd's founder, Syd Barrett, who left the band in 1968 due to mental illness, possibly exacerbated by too much LSD. More overtly, two of them ("Have a Cigar" and "Welcome to the Machine") are complaints about the commercialization of the music industry, always a bit hard to swallow from millionaire rock stars. But since Barrett actually didn't survive his encounter with show business, both songs have a haunted quality that suits their industrial throb.

On one of the last days of mixing the record, the band had a surprise visitor in the studio: a wild-eyed overweight gentleman in a trench coat, shorn of hair and eyebrows. It was Barrett himself. As he listened to "Shine On You Crazy Diamond" and the band members blinked back tears at what their "miner for truth and delusion" had become, he showed no signs of recognition that the song was about him and his departure from our world.

http://www.rollingstone.com/artists/pinkfloyd/albums/album/241141/review/6067708/wish_you_were_here

So here we are, after the magnificent Dark Side of the Moon. In 1975 Pink Floyd recorded Wish You Were Here, an album for the band founder, Syd Barret. It starts with the most beautiful and creative epic of the Floyd catalog: "Shine on You Crazy Diamond". This song is an example of the band's creative and musical power, with a very careful assembly of the notes. The lyrics are, of course, for Syd. Then we have "Welcome to the Machine" a very exhaustive progressive song with some industrial sounds in it. This song talks about the capitalism and the entrance of every person to the capitalist system, it talks to about the triviality of the occidental world. "Have a Cigar". This rock song is sung by Roy Harper greatly, he was recording a solo album, but the band asked him to record the vocals of this song. Then there is "Wish You Were Here", a ballad, a tribute to Syd, this song sung by guilmour, is one of the best ballads of the band. And then the great epic end of "Shine on You Crazy Diamond", masterfully done and very smartly played.

Well this is one of the best Floyd albums, and for me is one of those must-have prog albums


http://www.progressiveears.com/

This album was the one that made me like prog rock, mainly because I must have listened to it on family car travels and at home about 10,000 times during my childhood and adolescence. (Blame it on my father and elder brother...) And yet I'm not tired of it and every time I listen to it, it is a great experience.
The album has the second best track Pink Floyd ever made (the first is “Echoes”), and IMO, one of the best tracks a prog band ever made, "Shine on you crazy diamond", which was made as an hommage for Syd Barret. The album starts with "Shine on you crazy diamond pt.I" an astounding track, with a great atmospheric sound caused by the keyboards and guitar work (which is, by the way, a masterpiece by Gilmour). Then it goes on with "Welcome to the machine" which has great industrial atmosphere and with "Have a cigar", a great rock piece with another great solo by Gilmour.The song that comes after might be one of Floyd’s better known tracks, "Wish you were here", mainly because it is a good acoustic song that almost anyone that plays guitar can play and sing with his friends. And then the grand finale, the end of the epic "Shine on you crazy diamond" aka "Shine on you crazy dianmond pt.II", which recaptures all the greatness of the track with amazing keyboard work by Wright.

So, if you ask me, this one is a must for everyone that likes prog rock, or simply rock. It is a great album and one of the best of Pink Floyd.

http://www.progressiveears.com/

Discografie Pink Floyd


1967
The Piper At The Gates Of Dawn
3.91
(259 ratings)

1968
A Saucerful Of Secrets
3.64
(187 ratings)

1969
More
3.13
(95 ratings)

1969
Ummagumma
3.40
(176 ratings)

1970
Atom Heart Mother
3.81
(253 ratings)

1971
Meddle
4.24
(314 ratings)

1972
Obscured By Clouds
3.30
(142 ratings)

1973
Dark Side Of The Moon
4.57
(652 ratings)

1975
Wish You Were Here
4.64
(567 ratings)

1977
Animals
4.45
(430 ratings)

1979
The Wall
4.05
(385 ratings)

1983
Final Cut, The
3.02
(191 ratings)

1987
A Momentary Lapse Of Reason
3.01
(158 ratings)

1994
Division Bell
3.82
(221 ratings)

1988
The Delicate Sound Of Thunder
3.08
(42 ratings)

1995
P-U-L-S-E
3.74
(85 ratings)

1999
Live 66-67
2.36
(7 ratings)

2000
Is There Anybody Out There?
4.17
(55 ratings)

1981
Live At Pompeii
4.64
(8 ratings)

1982
The Wall (The Movie)
3.55
(37 ratings)

1989
In Concert - Delicate Sound Of Thunder
3.52
(15 ratings)

1992
La Carrera Panamericana
2.60
(4 ratings)

1995
P-U-L-S-E
4.35
(37 ratings)

1999
London - Live 66-67
2.49
(10 ratings)

2003
Live At Pompeii
4.40
(105 ratings)

2003
Classic Albums: Dark Side Of The Moon
4.19
(15 ratings)

2003
The Pink Floyd & Syd Barrett Story
3.13
(3 ratings)

2005
Rock Milestones Pink Floyd's Wish You Were Here
2.00
(2 ratings)
http://www.progarchives.com/artist.asp?id=364

Biografie Pink Floyd

La mijlocul anului 1965, în incinta colegiului universitar din Cambridge (Anglia), studenţii la arhitectură Roger Waters , Nick Mason împreună cu Richard Wright, pianist, student la Conservator, alcătuiesc împreună o formaţie care se va numi pe rând Sigma 6, The Meggadeaths, The Screaming Abdabs, The Abdabs şi T-Set împreuna cu Juliette Gale la voce şi cu chitaristul de jazz Bob Klose.

Neavând succes, Waters apelează la prietenul său, Roger "Syd" Barett, student la arte plastice. Acestuia i se datorează noua titulatură a trupei, provenita din combinaţia prenumelor a doi interpreţi de blues: Pink Anderson şi Floyd Council. Cei patru combinau acordurile de blues cu improvizaţii free-jazz. De asemenea, nu lipseau efectele de lumini şi cunoscutele explozii pirotehnice. Un nou gen se născuse: "rock psihedelic".

După un an, în 1966 ei se despart de managerul Mike Leonard şi de Bob Klose, care intrase în conflict cu Barrett. Pink Floyd sunt ascultaţi într-o seară la un concert în celebra Marquee Club de omul de afaceri Peter Jenner, care are revelaţia potenţialului lor. Trupa vizitează un Sound & Light Workshop de unde le vine ideea să se ocupe de rock-ul electronic pe teme psihedelice. Pe 15 octombrie 1966 Pink Floyd susţine un show multimedia în faţa a 2000 de spectatori, show care avea să le aducă faima peste ani. Hit-uri ca "Arnold Lane" şi "See Emily Play" cuceresc topurile în 1967.

Pink Floyd semnează un contract cu EMI Records, care le pune la dispoziţie studiourile de pe Abbey Road, iar show-urile devin din ce în ce mai explozive. Show-uri care caracterizează declinul psihic al lui Syd Barett. Solo-uri interminabile, maltratarea continuă a chitării în mijlocul pieselor, refuzul de a da interviuri transmise la televiziunea britanică şi americană, consumul abuziv de halucinogene, sunt numai cateva exemple din comportamentul lui Syd.

Primul disc apare în 1967 cu numele "The Piper At The Gates Of Dawn", care ocupă locul 3 în topul britanic. Albumul este dominat de piesele lui Barrett, atmosfera este poetică, misterioasă, ciudată. Atitudinea greu de suportat a lui Syd, mereu în contradictoriu cu ceilalţi membri, problemele sale legate de droguri determină aducerea în trupa a lui David Gilmour (în 1968), urmată de plecarea lui Syd în 1969. Pink Floyd evoluează la un concert de mari proporţii, organizat în Hyde Park, în faţa a 5000 de spectatori. În program au mai figurat Jethro Tull şi Roy Harper. În aceeaşi zi fusese pus în circulaţie al doilea album, "A Saucerful Of Secrets", produs de Norman Smith, care se clasează pana pe locul 10 în topul britanic. Floyd experimentează noi formule de sunet; sunt folosite benzi preparate, ritmuri preînregistrare, este anticipată apariţia sintetizatorului. În Franţa vor înregistra soundtrackul filmului More.

La sfârşitul lui octombrie 1969 apare dublul album live "Ummagumma", care prinde la public, dar este neînţeles de presă. În 1970 apar cele doua albume solo al lui Syd Barrett, produse de Gilmour şi Waters. Tot în 1970 este editat albumul "Atom Heart Mother", unul din cele mai reuşite albume reprezentând o coproducţie cu compozitorul de muzică avantgardistă Ron Geesin, care a aplicat astfel primele efecte sonore, prin cuplarea la mixer a două magnetofoane. Revenirea trupei pentru un concert în Hyde Park adună un public de peste 100.000 de spectatori. Pink floyd se bucură acum de o recunoaştere necondiţionată din partea admiratorilor tuturor genurilor muzicale: de la clasic la jazz, pop şi rock. Urmează experimentul muzical "Meddle". "Financial Times" îl caracterizează ca un success nemaiîntâlnit al trupei. Piesa "Echoes" de pe album este semnificativa pentru evoluţia în concert a trupei şi va deveni nelipsită din repertoriul formaţiei. Piesa cunoaşte numai un singur ton, acesta fiind vibrat continuu de Wright. Paralel cu apariţia lui "Meddle", pe ecrane apare filmul "Live at Pompeii". Pelicula cuprinde un show unic în ruinele amfiteatrului din Pompeii.

Trupa înregistrează EP-ul "Eclipse", ce va sta la baza primului album conceptual, numit mai tarziu "Dark Side Of The Moon". Apărut la începutul anului 1973 albumul avea să spargă toate recordurile cunoscute până la acea data; 40 de milioane de discuri vândute până în 2004 şi single-ul "Money", ocupând pentru o durată de 15 ani topul 200 Billboard iar albumul 741 de săptămâni. Inovaţiile pe sunet proprii grupului nu lipsesc: discul începe cu reproducerea bătăilor inimii (montaj de benzi magnetice realizat de Manson); alarme, ceasuri sunând, gemete, rumoare intră de asemenea în arsenalul efectelor sonore folosite.

În ianuarie 1975, la reluarea activităţii de înregistrare, se imprimă piesa "Shine on you Crazy Diamond", omagiu lui Syd Barrett, a cărui absenţă este resimţită şi regretată de foştii parteneri. Syd îşi face apariţia în studio exact în timpul inregistrării piesei, dar numai pentru o scurtă vizită, spre marea dezamagire a grupului. Acesta, dupa unele încercări de apariţii solo, se va retrage cu sprijinul foştilor colegi în idila din Cambridge. "Shine on you Crazy Diamond" este inclusă pe urmatorul disc "Wish You Were Here" scos în 1975, piesa de titlu având de asemenea o conotaţie specială, cu trimitere către Barrett. Albumul ajunge pe locul 1 în clasamente din America şi Anglia, cu vânzări foarte bune.

O parte a anului 1976 este rezervată înregistrării albumului "Animals", apărut în ianuarie 1977, un album de valoare, dar fără nota de inedit cu care Pink Floyd îşi obinuise publicul.

Înregistrarile albumului "The Wall" sunt purtate într-o atmosferă încarcată. Certurile între Waters şi Wright marchează finalul înregistrării albumului şi Wright părăseşte trupa. Apariţia discului (decembrie 1979) atinge însă în public recorduri nebănuite; 30 milioane de albume vandute, single-ul "Another Brick in the Wall, part 2", este luni de zile numărul unu în Europa. Fisurile în trupa erau de data asta vizibile. Gilmour şi Waters nu schimbau nici un cuvânt înainte de show-uri. Wright, care nu mai făcea parte din Pink Floyd, era un simplu angajat al trupei pentru concerte, iar Mason se retrăgea timid în spatele bateriei. Pe scenă cei patru erau despărţiţi şi la propriu şi la figurat de ziduri de carton.

În 1983 apare "The Final Cut", un album ce cuprinde piese needitate pe "The Wall". Doi ani mai târziu când trupa hiberna muzical şi Waters în sfarsit îşi realizase proiectul solo "The Pros And Cons Of Hitchhiking", Waters părăseşte trupa.

După o lungă perioadă de inactivitate, turneele se reiau în 1987. Se reface formula de trio a vechilor membri (Wright revine în trupa, întâi ca membru angajat, dupa care pe post de membru oficial) pentru a înregistra albumul "A Momentary Lapse of Reason". Turneul mondial care a urmat a durat 4 ani, a avut 5,5 milioane de spectatori în 100 de show-uri, o apariţie inedită fiind concertul care a avut loc pe o scena plutitoare în laguna Veneţiei, în anul istoric 1989. Pink Floyd a avut parte însă de opoziţia lui Waters care le-a interzis să cânte sub numele Pink Floyd, dar pana la urma lucrurile s-au aranjat. În 1989 apare materialul live al turneului "A Delicate Sound Of Thunder". Acest album a fost emis prin difuzoare externe în noiembrie 1989, în spaţiul cosmic, de catre echipajul capsulei spaţiale franco-sovietice "Soyuz 7".

În 1994 apare albumul "The Division Bell" care îi poartă amprenta lui Wright. Albumul aduce trupei un nou record, fiind primul lor titlu intrat direct pe locul 1 în clasamente. În martie 1994 începe noul turneu mondial, cuprinzând 110 spectacole, susţinute în 77 de metropole, cota de spectatori de 5 milioane fiind atinsă.

Un nou album live aparut în iunie 1995, "Pulse" este înregistrat în timpul a 14 concerte consecutive susţinute la Londra. "Pulse" este un dublu album live, conţinând întreg albumul "Dark Side of the Moon", remixat live. O performanţă deosebita este sistemul de înregistrare foarte sofisticat. Pentru experti "Pulse" deţine cel mai pur sound posibil înregistrat vreodată în condiţii live. În paralel trupa lansează şi varianta video, cu inregistrarea unuia dintre cele 14 concerte. În 2000 este lansat o versiune live a albumului The Wall, o compilatie a concertelor din 1980-1981 din Londra, intitulată "Is There Anybody Out There? The Wall Live 1980–81".

Pe 2 iulie 2005, Roger Waters li se alatura lui David Gilmour, Nick Mason, şi Rick Wright pentru un spectacol în cadrul concertelor Live 8, pentru prima dată după 24 de ani când toţi cei patru membri cântă împreună pe scenă. Apar multe zvonuri despre o posibilă reuniune şi un turneu mondial, dar în ianuarie 2006, David Gilmour face un anunţ în numele trupei în care dezminte zvonurile, Pink Floyd neavând în planuri o reuniune.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pink_Floyd

luni, 2 iunie 2008

Waters family



Domnul din imagine este nimeni altul decit tatal lui Roger Waters, care a cazut pe front, la Anzio, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.


Este omul pentru care Roger a compus atita muzica de calitate, mare parte din piesele de pe "The Wall" si din "Final Cut" fiind inspirate de nefericita intimplare a domnului Waters.

Coloana sonora a filmului "The Wall", facuta dupa albumul cu acelasi nume, are inclusa piesa"When the tigers broke free", o realizare de exceptie a lui Waters, piesa care nu se regaseste si in album.


When The Tigers Broke Free



It was just before dawn
One miserable morning in black '44
When the forward commander
Was told to sit tight
When he asked that his men be withdrawn
And the generals gave thanks
As the other ranks
Held back the enemy tanks
For a while
And the Anzio bridgehead was held for the price
Of a few hundred ordinary lives.

And kind old King George sent Mother a note
When he heard that Father was gone.
It was, I recall, in the form of a scroll,
With gold leaf and all
And I found it one day
In a drawer of old photographs hidden away
And my eyes still grow damp
To remember His Majesty signed
With his own rubber stamp.

It was dark all around,
There was frost in the ground
When The Tigers Broke Free.
And no one survived
From the Royal Fusiliers,
Company, "C"
They were all left behind,
Most of them dead,
The rest of them dying
And that's how the High Command
Took my Daddy
From me.

Roger Waters wrote this about his father, who died in World War II at Anzio. Roger was born a few months before his father was killed. Released as a single in 1982, this song did not appear on an album until it was used on Pink Floyd's 2001 Greatest Hits compilation. This was used in Pink Floyd's movie The Wall. It appeared in the "Enemy Bridge Was Held" and "High Command" sections, when Pink sees his dad loading a gun and dusting his army uniform.

Rock Bottom

Unul dintre albumele de referinta ale lui Robert Wyatt este "Rock Bottom". Iata o cronica a acestui album, asa cum a fost scrisa ea de catre Mihai Plamadeala, unul dintre cei mai deosebiti muzicieni de la noi, care pe linga muzica medievala pe care o cinta impreuna cu trupa "Nomen est Omen", scrie foarte interesant pe situl "Muzici si faze"

Robert Wyatt s-a facut (foarte) cunoscut publicului in calitate de baterist al formatiei de canterbury music, Soft Machine. Aparitia acestui prim album solo este legata de un eveniment pe cat de tragic, pe atat de ciudat. La o petrecere tinuta, se pare, la el acasa, Robert a fost convins ca poate zbura. Daca a fost ceva iarba la mijloc sau doar un spiridus rau, nu mai are nici o importanta. Cert este ca in urma caderii de la etajul patru, protagonistul a paralizat partial (de la brau in jos). In acelasi an, ’74, prietenul sau, Nick Mason, bateristul de la Pink Floyd, a produs albumul de fata, despre care imi rezerv parerea ca este cel mai valoros din intreaga cariera ulterioara a lui Wyatt.

Muzicienii participanti sunt de prima clasa. Ii (re)gasim intr-o auditie Rock Bottom pe Richard Sinclair sau Hugh Hopper la bas, pe Fred Fritz la viola, pe Laurie Allen, James sau Delfina la baterie. Este prezent si un pachet de suflatori, iar ultimul citat (nu si cel din urma) este chitaristul Mike Oldfield.

Piesele adunate pe album sunt compozitii anterioare care nu avusesera parte pana atunci de finisaje si nici de imprimari in studio. Am ascultat patru dintre ele pe un CD editat in anii ’90, cu variante demo ale unor lucrari semnate de Robert Wyatt. Piesele erau prezentate sub forma unor linii vocale acompaniate de pian.

Tesatura muzicala de pe “Sea Song”(1) frizeaza depresivul. Dealtfel atmosfera creata va fi pastrata pe intregul album. Totusi nu este vorba despre disperare si nici de povestea unei drame, puse pe portativ. Ceea ce ascultam este o experienta pur estetica, fara un corespondent aplicat.

Trecerea in “A Last Straw”(2) este facuta a la Canterbury: pe nesimtite. Noua tema isi impune insa individualitatea, impingand limitele meditative trasate de piesa anterioara spre alte zone ale sensibilitatii.

Intr-o gradatie fireasca, “Little Red Riding Hood Hit The Road”(3) pune in discutie idei sonore de maxima greutate. Estetica “intrebarii” este magnifica, iar limbajul propus se constituie in sistem.

“Alifib”(4) continua povestea pe aceleasi coordonate ale depresivului. Fundalul ritmic este asigurat de sunetul produs de respiratie. Accentele schizo se imbina cu o tristete sfasietoare. Totul sustinut instrumental intr-un mod de maxima discretie.

“Alife”(5) este un camp ideal de desfasurare a experimentului. Avangarda se intalneste aici cu necomercialul, anticipand numeroase momente optzeciste si nouazeciste. Casa de discuri ECM va continua drumul descris.

“Little Red Robin Hood Hit The Road”(6) este o incercare de concluzie, intr-o linie mai apropiata de progressive decat de experimental. Piesa si-ar putea gasi locul pe o compilatie intre un Van Der Graaf si un The Ex And Tom Cora. Finalul recitat sacadat pe un fundal de traditional distorsionat are o surprinzatoare rezolvare in stilul The Piper at The Gates Of DawnPink Floyd.

Tinand cont de conditiile speciale ale aparitiei, albumul de fata nu cade in capcana manierei. Nu exista practic reteta, nici experienta anterioara directa. Dealtfel calea deschisa de Rock Bottom a fost urmata practic prin pasi distincti. Este de remarcat si distantarea relativa fata de Soft Machine.
Un album unic, din toate punctele de vedere.

http://www.muzicisifaze.com/trupa.php?id=269&cat=4&PHPSESSID=

I'm A Believer

Si fiindca veni vorba de Robert Wyatt, o piesa de demult, I'm A Believer, una dintre cele mai cunoscute piese ale acestuia. Auditie placuta!

Comfortably numb - Bob Geldolf & David Gilmore

Bob Geldolf, inima organizarii concertului Live 8, aici intr-o interpretare de exceptie a piesei "Comfortably numb", impreuna cu David Gilmour. Auditie placuta!

Robert Wyatt & David Gilmour - Comfortably numb

In concertul pe care David Gilmour l-a sustinut la Royal Festival Hal, in iunie 2001, piesa "Comfortably numb" a fost interpretata in doua variante. Una din variante a fost interpretata impreuna cu Robert Wyatt. Auditie placuta!


Pink Floyd Live 8 Full Concert



Cu ocazia Live 8, s-a produs si marele eveniment al reunirii celor de la Pink Floyd. Avem aici concertul intreg, auditie placuta!

Bob Geldof

Geldof was born in Dún Laoghaire, County Dublin, in the Republic of Ireland, to CatholicBelgian descent. At the age of 41 Geldof's mother complained of a headache and died shortly thereafter, having suffered a haemorrhage. parents. His father, Robert, also known as Bob is of

Geldof attended Blackrock College, near Dublin, a school whose staunch Catholic ethos he disliked. After work as a slaughter man, road navvy and pea canner, he started as a music journalist in Vancouver, British Columbia, Canada, for the weekly publication Georgia Straight. Upon returning to Ireland in 1975, he became the lead singer of the band The Boomtown Rats, a rock group closely linked with the punk movement.

In the year of 1978, The Boomtown Rats had their first No. 1 single in the UK with "Rat Trap", which was the first New Wave chart-topper in that country. In 1979, the group shot to international fame with their second UK No. 1, "I Don't Like Mondays".[4] This was equally successful, as well as controversial; Geldof wrote it in the aftermath of Brenda Ann Spencer's attempted massacre at an elementary school across the street from her house in San Diego, California, at the beginning of 1979.

Geldof quickly became known as a colourful spokesman for rock music. The Boomtown Rats' first appearance on Ireland's The Late Late Show led to complaints from viewers. He had limited success as an actor, his most notable role being the lead in the 1982 film Pink Floyd The Wall, based on Pink Floyd's album The Wall.

Personal life

Geldof's long-term partner and later wife was Paula Yates. Yates was a rock journalist, presenter of the cutting-edge music show The Tube, and most notorious for her in-bed interviews on the show The Big Breakfast. Geldof met Paula when she became an obsessed fanBoomtown Rats during the band's early days. They got together as a couple in 1976 when Yates travelled by aeroplane to Paris, to surprise him when the band was playing there. of the

Before they married, the couple had a daughter, Fifi Trixibelle Geldof, born March 31, 1983 (and while Geldof was still allegedly conducting an affair with the young Claire King). After 10 years together, Bob and Paula married in June 1986 in Las Vegas with Simon Le Bon (of Duran Duran) acting as Geldof's best man. The couple later had two more daughters, Peaches Honeyblossom Geldof on March 16, 1989,[5] and Little Pixie Geldof on September 17, 1990.[6] Pixie is said to be named after a celebrity daughter character from the cartoon Celeb in the satirical magazine Private Eye, itself a lampoon of the unusual names the Geldofs gave to their children.

In 1994, Yates left Geldof for Michael Hutchence (INXS), whom she met when she interviewed him on "The Big Breakfast". Geldof and Yates divorced in May 1996 and Yates moved in with Hutchence. Yates and Hutchence had a daughter, Heavenly Hiraani Tiger Lily, born July 22, 1996[7]. After Hutchence was found hanged in a hotel room in 1997, Geldof went to court and obtained full custody of his three daughters and has since become an outspoken advocate of fathers' rights. After Paula Yates's death from an overdose in 2000, Geldof became the legal guardian of Tiger Lily Hutchence, believing it best that she be raised with her three half-sisters. Geldof lives in the Davington area of Faversham in Kent.

http://en.wikipedia.org/wiki/Bob_Geldof

Live 8

Live 8 este numele unei serii de concerte maraton desfăşurate pe 2 iulie 2005 în mai multe oraşe de pe tot mapamondul. Live 8 a făcut parte din seria de activităţi sub titlul Make Poverty History (Să facem ca sărăcia să fie istorie) menite a crea presiune civică asupra liderilor G8 (Grupul celor mai industrializate 7 state, plus Rusia) în vederea eradicării sărăciei în Africa. Live 8 a avut loc cu doar 4 zile înainte de debutul unui summit al G8 la Edinburgh în Scoţia. Acţiunea a fost inspirată şi organizată de către Bob Geldof, cel care organizase cu 20 de ani în urmă un alt mega-concert caritabil, Live Aid, pentru ajutorarea celor loviţi de foamete în Etiopia. Spre deosebide de Live Aid, Live 8 nu a fost gândit ca un concert de binefacere, ci ca o încercare de creştere a conştiinţei civice a cetăţenilor din statele industrializate cu privire la problemele ţărilor sărace din Africa. Cel mai important dintre aceste concerte s-a desfăşurat în Hyde Park, Londra, şi a avut pe afiş artişti ca Elton John, REM, Dido, Madonna, Coldplay, Robbie Williams, Sting, Pink Floyd (reuniţi după mai mult de 20 de ani), U2 şi Paul McCartney. Concerte s-au mai desfăşurat în Paris, Johannesburg, Tokyo, Philadelphia, Berlin, Roma.